A treia zi de Festival, momente artistice și dezbateri pe teme de interes pentru pentru românii de pretutindeni

În cea de a treia zi de Festival, ansambluri folclorice, recunoscute pentru măiestria jocului și a meșteșugului, au oferit românilor de pretutindeni, prezenți la Palatul Parlamentului o parte din România sufletului lor.

Ne-au fost alături și reprezentanți ai autorităților și instituțiilor partenere în sprijinul acordat românilor din afara granițelor.

„În a treia zi a Românilor de Pretutindeni, toți am fost găzduiți de Palatul Parlamentului!
Am ascultat împreună opiniile și experiențele liderilor comunităților de români din diaspora și din comunitățile istorice și pe oficialii români care muncesc pentru reprezentarea cât mai bună a intereselor cetățenilor noștri în afara granițelor.
Nu mai puțin importante au fost vorbele cetățenilor străini care îi sprijină prin diferite asociații pe românii care au nevoie de ajutor, acolo unde trăiesc.
Dezbaterile au fost încadrate de momente muzicale populare autentice, susținute de artiști români de Aici și de Acolo”, a declarat secretarul de stat al DRP, Gheorghe Cârciu.

Festivalul „Aici-Acolo”, aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, are loc în perioada 25-28 mai 2023, la București, și cuprinde o serie de evenimente organizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România.
Sari la conținut