S-a deschis primul centru de vaccinare la PTF Nădlac II
Vești bune pentru românii din afara granițelor țării !
Vocile a sute de români care muncesc în străinătate au fost auzite.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, alături de o serie de instituții publice ale statului român, a depus eforturi substanțiale pentru crearea de centre temporare de vaccinare anti-COVID-19 dedicate diasporei, în punctele terestre de trecere a frontierei de la Arad, cele mai tranzitate din țară.
Astăzi, 2 iunie a.c., s-a deschis primul centru de vaccinare la punctul de trecere a frontierei Nădlac II.
Așadar, românii care intră în România vor putea începând de astăzi, ora 10, să se vaccineze cu vaccinul Johnson & Johnson (doză unică), fără programare. Menționăm că și însoțitorii acestora care nu sunt cetățeni români pot beneficia de acest vaccin. Centrul de vaccinare dispune de două amplasamente special amenajate. Unul dintre acestea este dedicat vaccinării, iar un altul este destinat supravegherii persoanelor cărora tocmai le-a fost administrat vaccinul.
Supravegherea posibilelor reacții alergice ulterior vaccinării este realizată de către personal medical calificat din cadrul Direcției de Sănătate Publică Arad.
Vă așteptăm în siguranță acasă!


Sursă foto: Arhiva DRP








