Agenda primei zile din cadrul vizitei de lucru pe care secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, o efectuează, în această perioadă în Italia a debutat cu participarea delegației DRP la evenimentul Fereastră înspre România – port și grai românesc în lume ̎, organizat de către Asociația Culturală de Voluntariat ̎Decebal și Traian ̎.
Cea de-a V- a ediție a evenimentului de la Alcamo a reunit mii de români care trăiesc în Sicilia precum și membri ai mediului asociativ românesc din zonă. În cadrul evenimentului au fost prezenți artiști români și au fost deschise standuri cu produse artizanale românești. Secretarul de stat le-a transmis celor prezenți că una dintre misiunile DRP este păstrarea și susținerii identității lingvistice, culturale și spirituale a românilor de pe toate meridianele lumii.
Având în vedere prezența semnificativă a comunității românești pe teritoriul italian, încurajăm mediul asociativ românesc să acceseze programele de finanțare puse la dispoziție de către DRP la acest moment.
Evenimentul ̎Fereastră înspre România – port și grai românesc în lume a reușit să reamintească românilor importanța solidarității și a faptului că, oriunde ne-am afla, purtăm România în sufletele noastre.
La eveniment au mai participat primarul din orașul Alcamo, Domenico Surdi, consulul Ioan Iacob de la Consulatul României la Catania, primarul orașului Castellmare del Golfo Nicola Rizzo, precum și alți consilieri locali și regionali. De asemenea, spectacolul s-a bucurat de prezența TVR și a televiziunilor locale.
Agenda vizitei continuă cu întrevederi oficiale cu autoritățile locale și regionale din Sicilia.