În dialog cu comunitatea românească din Ucraina


Peste 30 de reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Ucraina au participat ieri, 14 martie 2023, la o întâlnire online organizată de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sub formă de videoconferință.

Fie că vorbim despre noua sesiune de finanțare nerambusabilă destinată anului 2023 sau despre proiectele proprii care impactează un număr semnificativ de români din afara granițelor, reprezentanții DRP i-au asigurat pe cei prezenți de tot sprijinul în vederea continuării proiectelor menite să ajute românii etnici din Ucraina și nu numai.

De asemenea, s-a menționat și despre continuarea, în perioada următoare, a altor programe de finanțare privind educația în limba română și păstrarea tradițiilor românești.

Totodată, au fost discutate aspecte privind organizarea programului de tabere ARC, ediția 2023. În context, a fost exprimată deschiderea instituției noastre pentru a întâmpina cât mai mulți tineri și elevi români atât din comunitățile istorice cât și din diaspora, pe parcursul acestei veri.

Dacă anul trecut am avut aproximativ 1.200 de copii, tineri și cadre didactice, din 18 țări, anul acesta ne propunem să ajungem la  peste 5.000 de participanți, care să beneficieze de activități cultural-educative prin care să redescopere România.

Reamintim că în cadrul acestei sesiuni de finanțare nerambursabilă proiectele cu o perioadă de derulare de minim 10 luni se depun până azi, 15 martie 2023 (inlcusiv).

Pentru celelalte proiecte, cererile de finanțare se depun până pe 28 aprilie 2023.

Mai multe detalii, aici – https://dprp.gov.ro/ro/finantare/gheorghe-carciu-secretar-de-stat-drp-deschidem-sesiunea-de-proiecte-pentru-protejarea-si-consolidarea-identitatii-romanesti-din-afara-granitelor/.

 

 

Sari la conținut