Vă așteptăm la Ziua Porților Deschise!
Evenimentul va avea loc luni, 14 iunie, între orele 10.00-14.00, la sediul DRP din Calea Victoriei, nr.118, etaj 2, București.
Prin acest eveniment ne dorim să asigurăm transparentizarea procesului de evaluare a cererilor de finanțare nerambursabilă și să avem un dialog deschis cu membrii asociațiilor românești de pretutindeni privind criteriile de eligibilitate și modul de acordare a punctajelor.
La Ziua Porților Deschise vor fi prezenți parlamentari de diaspora, cei care reprezintă vocea românilor din afara granițelor țării. Aceștia vor dezbate alături de experți ai Departamentului, situația comunităților românești din străinătate și modalitățile prin care se pot găsi soluții la nevoile acestora.
Vă reamintim că tot luni vom afișa pe site-ul nostru și pe pagina de Facebook a DRP, rezultatele evaluării proiectelor depuse în perioada 1 decembrie 2020 – 15 martie a.c..
Accesul în incinta instituției va fi posibil în limita a 20 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție precum și respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare impuse în context COVID-19.
Reprezentanții mass-media au acces liber la eveniment.








