Cum se poate obține cartea de identitate, fără deplasare în România
Fără a fi nevoie să vină în ţară, cetățenii români aflaţi în străinătate, care nu deţin o carte de identitate românească valabilă (din cauza expirării, furtului, deteriorării, schimbării numelui sau a domiciliului), pot efectua la un consulat românesc o procură specială de delegare pentru obţinerea unei noi cărţi de identitate, serviciu pentru care nu se percep taxe consulare.
Ce trebuie să facă solicitantul:
Solicitantul trebuie să facă o procura specială pe numele unei persoane din România, care va face demersurile necesare, în locul său, la Serviciul Public de Evidență a Populației. Procura poate fi autentificată doar de o misiune diplomatică sau oficiu consular al României din țara de reședință a solicitantului.
În momentul în care se face cererea pentru procura specială în vederea eliberării cărții de identitate, solicitantul are obligaţia de a face o programare la oficiul Consular şi de a merge personal la ghișeu, unde trebuie să prezinte următoarele documente:
- act de identitate românesc valabil (paşaport, titlu de călătorie sau buletin de identitate, în original şi 3 copii);
- 5 (cinci) fotografii color identice şi de dată recentă (dimensiune 3 cm/4 cm, cu o bandă albă jos de 7 mm la bază);
- datele de identificare ale persoanei împuternicite (copie carte de identitate).
Dacă solicitantul nu are nici carte de identitate, nici paşaport valabil, va trebui să solicite în prealabil eliberarea unui titlu de călătorie, document care va fi folosit pentru autentificarea procurii speciale.
Ce trebuie să facă persoana împuternicită:
Persoana împuternicită trebuie să prezinte la Serviciul Public de Evidență a Populației din România următoarele documente, în original:
- procura eliberată de misiunea diplomatică, împreună cu două poze (stampilate);
- certificat de naştere (al persoanei care face CI);
- certificat de căsătorie/divorţ, după caz (al persoanei care face CI);
- cartea de identitate expirată/deteriorată (a persoanei care face CI, dacă nu este pierdută, furată sau distrusă);
- dovada de domiciliu (declaraţie de luare în spaţiu, contract de proprietate, etc.)
Dacă solicitantul are copii minori şi acesta îşi schimbă domiciliul, este recomandat să se prezinte şi certificatele de naştere ale minorilor pentru operarea modificărilor cu privire la domiciliul acestora.
Minorii care au împlinit 14 ani, aflaţi în străinătate şi care, din motive obiective (se află la studii, urmează un tratament care nu permite întreruperea acestuia etc.) nu se pot prezenta în România pentru solicitarea primei carti de identitate, pot depune cererea, însoţită de celelalte documente necesare, la ambasada sau oficiul consular al României din statul unde se află temporar. Cartea de identitate se eliberează doar în România.
În cazul în care minorul are nevoie de o nouă carte de identitate (ex: vechiul document a fost pierdut), poate solicita eliberarea unei noi cărţi de identitate, prin împuternicit cu procura specială. La autentificarea procurii, minorul trebuie să fie asistat de unul dintre părinţi.
Depunerea cererilor se face numai pe bază de programare prin portalul extern al aplicației E-Consulat, la adresa: https://www.econsulat.ro/.
Mai multe detalii despre actele care trebuie prezentate de persoana împuternicită pentru obţinerea cărţii de identitate, precum şi alte informaţii utile sunt disponibile pe pagina de internet a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date: http://depabd.mai.gov.ro/documente_necesare.html.