DRP lansează spre consultare publică Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzută în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate
PROIECT de lege pentru modificarea și completarea Legii 321 din 14 iulie 2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate
EXPUNERE DE MOTIVE – Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzută în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate.
Termenul de consultare este de 10 zile (26.10.2024).
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus consultării publice se pot trimite în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării prezentului anunț la adresa de e-mail: secretariat@dprp.gov.ro.
Materialele transmise vor purta mențiunea: „Propuneri referitoare la Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzută în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate”.
Publicat la data de 16.10.2024, aflat în dezbatere până la data de 26.10.2024.