Ziua Românilor de Pretutindeni, sărbătorită de « aici » și de « acolo »
Ultimele luni au fost o lecție despre responsabilitate şi solidaritate. Am învățat să avem grijă unii de alții de la distanță și că izolarea este o formă de a ne arăta respectul față de ceilalți.
Cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni (31 mai 2020), invităm românii de pretutindeni la un dialog despre solidaritate. Experiența trăită de fiecare dintre dumneavoastră poate fi un exemplu pentru felul în care românii sunt uniți și se ajută în această perioadă care ne pune pe toți la grea încercare.
Vă invităm să descrieți exemplele de solidaritate pe care le-ați văzut și trăit, în materiale video, foto sau sub forma unui text.
Ne puteți transmite mărturiile până la data de 27 mai, pe mesageria paginii de Facebook a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni: https://www.facebook.com/drpromania/
Materialele vor fi publicate de Ziua Românilor de Pretutindeni, în data de 31 mai.
De asemenea, pentru a marca o zi specială, în acea duminică – 31 mai, la ora 18:30 (ora României), vă invităm la un spectacol transmis « live » de la Opera Naţională a României, pe care îl puteţi viziona online la adresa: http://operanb.ro/operaonline/
Ziua Românilor de Pretutindeni ne aduce mai aproape unii de alţii, români de « aici » şi de « acolo », să ne bucurăm împreună de fiecare zi!