Vizită de lucru în Republica Italiană, 10 – 12 februarie 2025
În perioada 10 – 12 februarie 2025, Cristina-Lavinia Arnăutu, Director cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), a efectuat o deplasare de lucru în Republica Italiană, în regiunea Lazio, având printre obiective analizarea implementării unei părți dintre proiectele finanțate de DRP în anul precedent.
Proiectele vizate au fost cele implementate de Parohia Ortodoxă Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Roma VII Prima Porta și de Parohia Sfinții Ermil și Stratonic. Acestea au un impact deosebit în comunitate, contribuind la consolidarea identității culturale, sprijinirea coeziunii sociale și promovarea valorilor românești.
Programul vizitei a inclus și întâlniri cu reprezentanți ai comunității românești din regiune pentru a oferi clarificări privind accesul la finanțare și mecanismele de aplicare în cadrul programelor destinate organizațiilor acestora.
De asemenea, reprezentanții DRP au fost prezenți la Congresul Episcopiei Române a Italiei, organizat la Centro Mariapoli, din localitatea Castel Gandolfo, un eveniment ce a oferit posibilitatea de a consolida cooperarea cu entitățile religioase și de a promova identitatea culturală românească.
Printre participanți s-au numărat Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Italiei, Eurodeputatul Gheorghe Cârciu, Gabriela Dancău, Ambasadorul României la Roma, Preasfințitul Părinte Ioan Casian al Canadei, Preasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ales al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și numeroși clerici și membri ai comunității românești din teritoriu.
Prin toate aceste demersuri, DRP își reafirmă angajamentul de a susține comunitățile românești din afara granițelor, contribuind la consolidarea identității naționale, la întărirea legăturilor cu România și la dezvoltarea acestora pe termen lung.
***