S-a încheiat Tabăra ARC! Iată că am ajuns la finalul a două săptămâni interactive, pline cu joc și învățare!
Sperăm că cei care au participat la această ediție a Taberelor ARC s-au simtit bine la atelierele de istorie, limba română, geografie, desen, educație juridică dar și teatru, alături de profesorii noștri. Le mulțumim în mod deosebit profesorilor care au acceptat invitația noastră și au susținut cu bucurie și dedicare atelierele : Rodica Ursu, Cristi Danileț, Elena Băețică, Dan Munteanu, Ioana Corduneanu, Delia Roșu, Cătălina Asiminei, Daniel Milencovici, Ioana Lixăndroaia.
Ne dorim să rămâneți aproape de noi și anul viitor la Tabăra ARC 2022, să ne revedem cu toții în România.
Câștigătorii ediției de anul acesta care vor avea un loc asigurat în Taberele ARC 2022 vor fi anunțați individual, în perioada următoare, pe e-mail.
Dragi elevi, profesori, părinți,
Vă mulțumim tuturor pentru implicare și pentru că, în ciuda condițiilor actuale, ați continuat să fiți aproape de casă, de România!
Să fim recunoscători, de asemenea, echipei din cadrul DRP pentru organizarea acestei tabere, pentru că au fost în contact constant cu voi și pentru toată muncă depusă în beneficiul tinerilor români de pretutindeni.
Vacantă plăcută în continuare! Să vă bucurați de joc și joacă!