Întrevederea secretarului de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, cu ambasadorul României în Republica Cipru
Secretarul de stat Gheorghe Cârciu a primit miercuri, 9 august, vizita ambasadorului României în Republica Cipru, Excelența Sa Dan Mihalache.
În cadrul discuțiilor purtate, cei doi oficiali au trecut în revistă proiectele comune dezvoltate pentru valorificarea patrimoniului nostru cultural în rândul românilor de pretutindeni. De asemenea, au fost abordate aspectele legate de nevoile identificate în diaspora românească, proiectele derulate de DRP, bunele practici și continuarea demersurilor în susținerea mediului asociativ românesc.
“În Cipru există o comunitatea numeroasă de români, care își dorește să păstreze legătura cu țara. Apreciem susținerea constantă din partea domnului ambasador în acțiunile DRP destinate acestora, așteptăm cu interes să participăm în luna septembrie la întâlnirea cu mediul asociativ de aici, odată cu deschiderea școlilor românești de week-end”, a declarat demnitarul DRP.