Întrevederea secretarului de stat Gheorghe Cârciu cu Dumitru Prunariu


Ziua Mondială a Aviației și Cosmonauticii, sărbătorită în fiecare an la 12 aprilie, a fost marcată la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni printr-o întrevedere a secretarului de stat Gheorghe Cârciu cu primul cosmonaut român care a zburat în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu.

La întrevedere a mai participat și Camelia Botezatu, managerul Editurii Paideia, cunoscută prin lucrările sale de referință, cu caracter academic. Temele principale de discuție au vizat posibilitatea derulării unor proiecte comune în beneficiul comunităților românești din afara granițelor țării.
Secretarul de stat l-a felicitat pe cosmonautul Dumitru Prunariu pentru cariera sa excepțională și a subliniat că Departamentul pentru Românii de Pretutindeni va continua să valorifice personalitățile marcante românești pe meridianele lumii.
Sari la conținut