Anunț privind deschiderea procesului de selecție a partenerilor prin intermediul cărora se vor acorda burse de studiu elevilor etnici români cu domiciliul în Ucraina

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni anunță deschiderea procesului de selecție a asociațiilor, fundațiilor și a altor organizații nonguvernamentale în vederea derulării Programului Susținerea educației în limba română în Ucraina, care prevede acordare de burse elevilor etnici români înscriși în clasele I-II în școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română, în anul școlar 2024-2025.

  • Bursele de studiu se acordă elevilor etnici români înscriși în clasele I-II în anul școlar 2024-2025, în școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română.

Bursele pentru elevi se acordă în condițiile Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/10.02.2025.

Cererile pentru acordare burselor vor fi înregistrate prin intermediul platformei informatice puse la dispoziție de DRP.

În cadrul Programului vor fi acordate burse pentru elevii etnici români înscriși în clasele I-II în anul școlar 2024 – 2025, în școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română, cuantumul bursei fiind de 2.000 de lei/elev.

Sunt eligibile pentru a participa la procesul de selecție toate asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale care aparțin etnicilor români din Ucraina și au ca obiect de activitate păstrarea, promovarea identității lingvistice și culturale și că au sediul (principal sau secundar) în regiuni din Ucraina în care trăiesc comunități de români

Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale trebuie să fie înregistrate atât din punct de vedere legal, cât și fiscal în Ucraina și să demonstreze că au capacitatea de a desfășura în bune condiții procesul de selecție a beneficiarilor.

Selecția asociațiilor, fundațiilor sau organizațiilor nonguvernamentale se va face de către o comisie organizată la nivelul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Suma acordată asociațiilor, fundațiilor sau organizațiilor neguvernamentale selectate pentru întocmirea dosarelor beneficiarilor este de 10 lei/dosar aprobat de către Comisie.

Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale selectate vor avea obligația de a încheia un contract cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în condițiile Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Termenul pentru transmiterea documentelor este 18.11.2025

 

Dosarul de participare la selecție va conține următoarele documente:

  1. Cerere de participare la selecție CERERE DE PARTICIPARE;
  2. Statutul asociației, fundației sau organizației din care trebuie să rezulte că aparțin etnicilor români din Ucraina, că au ca obiect de activitate păstrarea, promovarea identității lingvistice și culturale și că au sediul (principal sau secundar) în regiuni din Ucraina în care trăiesc comunități de români – copie, certificată conform cu originalul și traducere în limba română certificată de reprezentantul legal;
  3. Dovada înregistrării din punct de vedere legal și fiscal în Ucraina – copie, certificată conform cu originalul și traducere în limba română certificată de reprezentantul legal;
  4. Actul de identitate al reprezentantului legal – copie certificată conform cu originalul originalul și traducere în limba română certificată de reprezentantul legal;
  5. Actul de identitate al persoanei desemnate ca responsabilă a proiectului – copie certificată conform cu originalul originalul și traducere în limba română certificată de reprezentantul legal;
  6. CV-urile reprezentantului legal și al persoanei desemnate ca responsabilă;
  7. Declarația privind apartenența la identitatea culturală română a reprezentantului legal și a persoanei desemnate DECLARAŢIE de apartenenta;
  8. Declarația privind protecția datelor cu caracter personal a reprezentantului legal și a persoanei desemnate DECLARAŢIE GDPR;
  9. Extrasul de cont al asociației, fundației sau organizației – copie, certificată conform cu originalul și traducere în limba română certificată de reprezentantul legal.

Toate documentele emise în limba ucraineană trebuie să fie însoțite de traducere în limba română, certificată de reprezentantul legal.

Toate documentele vor fi trimise inițial în format electronic, la adresa burse@dprp.gov.ro.

În cazul în care, în urma evaluării, dosarul este aprobat, vor fi transmise toate documentele în original sau cu mențiunea  ”conform cu originalul”, în vederea semnării contractului cu DRP.

Obiectul contractului, după caz, constă în:

  • Identificarea elevilor etnici români înscriși în clasele I-II în anul școlar 2024 – 2025, care studiază într-o școala din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu studiul unor materii în limba română, beneficiari ai burselor;
  • Colectarea și verificarea documentelor pentru întocmirea dosarelor complete și corecte a beneficiarilor de bursă;
  • Introducerea informațiilor în aplicația pusă la dispoziție de Autoritatea Finanțatoare și generarea cererilor de acordare a bursei;
  • Centralizarea tuturor dosarelor și așezarea acestora în bibliorafturi în ordinea numerelor de înregistrare generate de aplicație. Fiecare biblioraft va fi opisat și i se va atașa cotor. Bibliorafturile se vor pune în cutii de carton, fiecare cutie va fi opisată. Documentele vor fi transmise la adresa din: Calea Victoriei nr.118, sector 1, cod poştal 010093, Bucureşti, România, împreună cu centralizatorul acestora.
  • Informarea corectă a potențialilor beneficiari despre următoarele aspecte:
  • Criteriile de eligibilitate;
  • Termenele limită pentru înregistrarea cererilor și trimiterea dosarelor;
  • Forma și conținutul documentelor solicitate;
  • Cuantumul bursei acordate;
  • Prezentarea dosarului incomplet sau cu documente având altă formă decât cea solicitată sau completarea în aplicație a unor informații incorecte atrag după sine neaprobarea cererii de acordare a bursei.
  • Intermedierea comunicării dintre DRP și beneficiarii finali de burse prin informarea constantă asupra stadiului privind plata conform informărilor primite de la DRP.

Documentele vor fi transmise la următoarea adresă: Calea Victoriei nr.118, sector 1, cod poştal 010093, Bucureşti, România.

 

Sari la conținut